ECOGRAFIE CARDIACĂ ECO CORD

 
 
 

Ecografia cardiacă - ecocardiografia

Este un test care folosește ultrasunete cu frecvență înaltă pentru a realiza imagini ale inimii. Ecografia cardiacă transtoracică face parte din evaluarea cardiologică standard. Uneori este nevoie de tehnici speciale de ecografie, precum ecografia de stres, ecografia transesofagiană, ecografia cu contrast.

Image

De ce este utilă o ecografie Doppler cardiacă?

În urma ecografiei cardiace se obțin informații foarte importante despre structura și funcția inimii:

  • Dimensiunile inimii - în urma ecografiei se stabilește dacă există dilatare de cavități sau îngroșare de pereți.
  • Forța de contracție a inimii. Prin ecografie se evaluează funcția de pompă a inimii, atât global (exprimată prin fracție de ejecție, care la o persoana normală este intre 55-65%), cât și regional (exprimat ca cinetică regională). Identificarea unor zone de contractilitate redusă poate indica medicului afectarea arterelor coronare, caz în care pot fi indicate investigații suplimentare precum coronarografia.
  • Valvele cardiace. Sunt evaluate deschiderea și închiderea valvelor, atât prin examinare 2D, cât și prin parametri Doppler specifici.
  • Pericardul (învelișul inimii)

În plus, ecografia cardiacă poate identifica:

  1. Defecte cardiace congenitale (defecte din naștere ce constau în comunicări anormale între cavități, anomalii ale valvelor, conexiuni anormale ale vaselor
  2. Tumori cardiace
  3. Prezența unor trombi în cavitățile inimii
 
Programează o ecografie cardiacă: 0376 44 88 69

Care sunt indicațiile ecografiei cardiace?

Cel mai frecvent medicul va recomanda efectuarea unei ecografii cardiace dacă suspectează anomalii ale valvelor cardiace sau anomalii de contractilitate ale mușchiului cardiac. Examenul este indicat în următoarele situații:

  • prezența unui suflu cardiac
  • în cazul lipsei de aer la efort (dispnee)
  • la pacienții cu anumite modificări pe electrocardiogramă
  • în cazul unei suspiciuni de anomalii cardiace congenitale
  • înainte de testul de efort
  • înainte de coronarografie
  • la pacienții cu valve mecanice
  • ca evaluare screening la sportivi

Ce se întâmplă înainte de ecografia cardiacă?

În cazul ecografiei cardiace transtoracice nu este necesară o pregătire specială. Persoana examinată poate mânca și bea înainte de examen și își poate lua medicamentele. Pentru efectuarea ecografiei este necesară descoperirea completă a toracelui, unde medicul va aplica o sondă de dimensiuni mici în diferite puncte pentru obținerea de imagini.

Ce se întâmplă în timpul unei ecografii?

Pacientul se întinde pe un pat și se va înclina spre partea stângă, cu mana stângă sub cap, apoi medicul va aplica la nivelul toracelui o sondă de dimensiuni mici care emite ultrasunete. Pentru ameliorarea calității imaginilor între sondă și torace se aplică pe piele un gel special, care la sfârșitul examinării se șterge, fără a lăsa urme și fără a fi nociv pentru piele. Tot pentru ameliorarea calității imaginilor, în timpul examinării medicul poate solicita pacientului anumite manevre precum oprirea respirației sau schimbarea poziției. O ecografie cardiacă completă durează în jur de 20 minute. La final se dă pacientului rezultatul scris ce cuprinde toate măsurătorile și concluziile examinării, posibil și un CD/DVD cu imaginile înregistrate.

Care sunt riscurile ecografiei cardiace?

Ecografia cardiacă este un test 100% neinvaziv care utilizează ultrasunete pentru a vizualiza pe un monitor inima și porțiunea inițială a vaselor mari. Ultrasunetele sunt complet inofensive și nu există nici un risc asociat cu acest examen. Ecografia poate fi efectuată în siguranță atât adulților, cât și copiilor sau femeilor însărcinate și poate fi repetată ori de câte ori este nevoie.

Ecografia transesofagiana

Este un examen care utilizează o mică sondă aflată la capătul unui tub flexibil, care se introduce în esofag pentru a vizualiza structurile cardiace dinspre posterior. Esofagul este un organ tubular care face legătura între cavitatea bucală şi stomac care este localizat imediat posterior de inimă, fără interpunerea plămânului sau a altor structuri între el şi inimă. Astfel, inima este privită transesofagian mult mai de aproape şi dintr-o zonă opusă celei din care este examinată în ecocardiografia standard transtoracica.

Sonda este introdusă în esofag prin cavitatea bucală de către medicul care o împinge uşor în timp ce pacientul înghite. Examenul poate produce o uşoară neplăcere (senzaţie de vărsătură), senzaţie care durează doar câteva secunde, fiind prezentă când sonda atinge partea din spate a faringelui şi dispărând după ce sonda a fost înghiţită şi se află în esofag.

Ecografia de stres

Ecografia cu dobutamina - denumita si ecografie de stres, este o examinare ecografica ce analizeaza capacitatea de contractie a muschiului cardiac in timpul administrarii unui medicament - dobutamina printr-o perfuzie, in scopul accelerarii ritmului cardiac.

Acest examen poate detecta o suferinta a inimii atunci cand una sau mai multe artere coronare (artere care iriga muschiul cardiac) sunt ingustate prin placi de aterom. Daca aceste artere prezinta stenoze semnificative, sangele trece cu dificultate. Debitul sangvin poate fi suficient in repaus, dar la efort devine inadecvat cerintelor, iar contractia inimii este anormala.

Ecografia cu dobutamina reproduce conditiile de efort si poate diagnostica eventualele anomalii ale muschiului cardiac in conditii de stres. Acest test poate estima si viabilitatea (posibilitatea de recuperare a inimii) in urma angioplastiei coronariene.

Avantajul acestui tip de ecografie consta in acuratetea depistarii sau excluderii unei suferinte cardiace de cauza coronariana, superioara testului de efort; de asemenea, un avantaj este reprezentat de posibilitatea efectuarii de catre persoane care nu pot realiza un efort fizic sustinut, fiind in acelasi timp o examinare non invaziva.

Un alt avantaj major il constituie capacitatea de a depista precoce suferinta miocardica (inainte de aparitia modificarilor la ecografia de repaus) si permite astfel o conduita terapeutica adecvata ce previne complicatiile grave (ex. infarct miocardic).

Cand este recomandata o ecografie de stres?

- Pentru diagnosticul ischemiei miocardice (ingustarea arterelor coronare)

- In evaluarea prognostica si urmarirea periodica la pacientii cu afectiuni coronariene (inclusiv cei cu bypass aorto-coronarian si post infarct miocardic)

- Pentru evaluarea preoperatorie a riscului cardiac (o ecografie de stres negativa reprezinta un risc operator mai mic de ischemie miocardica)

- Pentru evaluarea viabilitatii miocardice (posibilitatea inimii de a recupera dupa deschiderea vasului prin angioplastie coronariana)

- Pentru diagnosticul stenozei aortice stranse in cazul insuficientei aortice.