ANGIOPLASTIA CORONARIANĂ

 
 
 

Angioplastia coronariană (denumită și PCI – percutaneous coronary intervention) este o procedură medicală care se adresează pacienților cu boală coronariană.

Atunci când se realizează în urgență – la pacienții cu infarct miocardic – procedura este salvatoare de viata, restabilind rapid fluxul de sânge către mușchiul cardiac. La pacienții cu angină pectorală și leziuni coronariene identificate prin coronarografie, angioplastia coronariana îndepărtează simptomele de durere în piept și scade semnificativ riscul de infarct miocardic.

Procedura de angioplastie are ca scop lărgirea zonelor îngustate ale arterelor coronare. În majoritatea cazurilor aceasta implică implantarea unui stent coronarian.

AFLĂ DACĂ AI NEVOIE DE CORONAROGRAFIE SAU DE ANGIOPLASTIE CORONARIANĂ

STABILEȘTE O CONSULTAȚIE CU UN MEDIC CARDIOLOG
 

Ce sunt arterele coronare?

Arterele coronare sunt vase de sânge care formează o rețea în jurul inimii prin care circulă sânge oxigenat către mușchiul cardiac (numit miocard). Prin contracția sa, miocardul pompează sânge către toate organele din corp.

Pentru a se contracta și a pompa continuu, miocardul are nevoie de propria vascularizație care să îi asigure perfuzia – această vascularizație este realizată de arterele coronare.

În timp, aceste artere pot suferi îngustări care limitează semnificativ fluxul de sânge datorită depunerii de colesterol în interiorul lor. Îngustările arterelor coronare se numesc stenoze coronariene și sunt mai frecvente la persoanele care fumează, au diabet zaharat, nivel crescut al colesterolului în sânge, sau alți factori de risc.

Ce este stentul coronarian?

Stentul este un dispozitiv flexibil în formă de cilindru format dintr-o rețea metalică, care se implantează în interiorul unei artere îngustate prin care fluxul sanguin este redus. Stentul are rol de „armatură” care menține artera deschisă și prin urmare permite sângelui să circule.

Pregătirea pentru angioplastie coronariană

Este obligatoriu ca pacientul să aibă în tratament două antiagregante plachetare (ex. clopidogrel + aspirină). Dacă aceste medicamente nu fac parte din tratament, ele se vor administra într-o doză de încărcare înainte de procedură.

Angioplastia coronariană se face cu anestezie locală la locul unde se introduce cateterul, fie la baza coapsei, fie la nivelul încheieturii mâinii.

 

Pacientul este conștient pe tot parcursul procedurii și medicul comunică constant cu acesta. Uneori se poate administra un sedativ, pentru a ajuta pacientul să se relaxeze.

Angioplastia coronariană se poate face programat, atunci când se cunosc leziunile coronariene sau poate urma imediat coronarografiei atunci când în urma acestei investigații se identifică stenoze coronariene.

Ce se întâmplă în timpul angioplastiei coronariene

Procedura durează în jur de 30 minute dar poate dura mai mult dacă trebuie tratate mai multe vase sau dacă trebuie realizate tehnici speciale de angioplastie.

Medicul face o mică înțepătură la încheietura mâinii sau în zona inghinală și manipulează un cateter (un tub subțire și flexibil) până la arterele coronare. Intervenția se va face prin acest cateter, fără tăieturi sau anestezie generală.

Odată ajuns cateterul în locul potrivit, medicul injectează o substanță specială numită substanță de contrast, care conține iod și este vizibilă sub raze X. Astfel sunt evidențiate stenozele (zonele îngustate de la nivelul arterelor care limitează fluxul sanguin). Se consideră semnificative leziunile care realizează o îngustare de peste 70%.

 

Medicul va avansa apoi un ghid foarte subțire prin zona îngustată și pe acest ghid va duce un balon de dimensiuni mici (diametru de 1.5-2.5 mm), care va fi umflat ușor pentru a lărgi leziunea.

Apoi la nivelul îngustării se va introduce un stent care va fi expandat în interiorul arterei pentru a o menține deschisă.

Uneori poate fi necesară implantarea mai multor stenturi, dacă există mai multe leziuni.

AFLĂ DIRECT DE LA UN MEDIC CUM SE REALIZEAZĂ ANGIOPLASTIA CU STENT
 
Angioplastia-coronariană
 

Pe scurt, angioplastia coronariană are 3 etape:

1. Poziționarea unui balon în zona de îngustare a arterei și umflarea acestuia pentru lărgirea stenozei

2. Alegerea unui stent de dimensiuni adecvate, poziționarea corectă și expandarea la nivelul leziunii

3. Odată expandat, stentul va ramane implantat permanent în artera respectivă, permițând un flux sanguin normal prin aceasta

 

La sfârșitul procedurii se scoate cateterul. Dacă procedura a fost realizată pe artera femurală tubul pe care a fost avansat cateterul poate fi lăsat pe loc câteva ore pentru a preveni sângerarea.

Uneori, la locul de puncție femurală, se poate folosi un dispozitiv de închidere vasculară care sigilează artera prin introducerea unui dop de colagen, ce se va dizolva ulterior în următoarele zile.

Dacă procedura a fost realizată pe artera radială, se poate pune o bandă de plastic peste arteră timp de 2-3 ore.

 

Ce se întâmplă după procedura de angioplastie?

După angioplastie pacientul trebuie să stea în repaus pentru o scurtă perioadă. Se vor măsura tensiunea arterială și ritmul cardiac timp de câteva ore și se va verifica locul unde s-a făcut puncția arterială.

Dacă procedura s-a realizat pe artera femurala (la baza coapsei), pacientul va trebui să stea întins timp de câteva ore. Dacă procedura s-a făcut pe artera radială (la încheietura mâinii), pacientul se poate ridica din pat la scurt timp după procedură.

Dacă există durere la locul de puncție se pot administra antialgice; dacă după externare zona de puncție se umflă sau devine dureroasă sau dacă apare durere în piept, trebuie contactat medicul.

După implantul de stent toți pacienții vor fi monitorizați peste noapte. Majoritatea pacienților vor fi externați a doua zi după procedură.

Recuperarea după angioplastia coronariană

În funcție de tipul de muncă, majoritatea pacienților se pot întoarce la locul de muncă în câteva zile.

În prima săptămână trebuie evitate eforturile fizice intense, precum ridicarea de greutăți mari.

În cazul angioplastiilor făcute în urgență perioada de recuperare poate fi mai mare.

În următoarele 6-12 luni pacientul trebuie să urmeze un tratament ce include obligatoriu medicamente antiplachetare, precum aspirina și clopidogrel (sau alte antiplachetare), perioadă care depinde de tipul de stent implantat.

VREAU MAI MULTE INFORMAȚII DESPRE ANGIOPLASTIA CORONARIANĂ

 

Care sunt alternativele angioplastiei coronariene?

Angioplastia cu stent coronarian este o procedură nechirurgicală minim invazivă care nu implică anestezie generală sau tăieturi. Întreaga intervenție se realizează printr-un cateter subțire care este introdus pe la nivelul mâinii sau în zona inghinală. Acest lucru îi conferă angioplastiei coronariene un avantaj clar față de chirurgia cardiacă în ceea ce privește durata de spitalizare și recuperarea după procedură.

Totuși, pacienții care au leziuni coronariene mai severe pot avea indicație de intervenție chirurgicală de bypass aorto-coronarian atunci când există multiple stenoze (zone îngustate) ale arterelor coronare sau când nu se poate realiza angioplastia din diverse motive tehnice. Bypass-ul aorto-coronarian este o intervenție chirurgicală pe cord deschis prin care îngustările arterelor coronare sunt ocolite prin plasarea unor grafturi venoase sau arteriale.

În majoritatea cazurilor stenozele coronariene pot fi dilatate cu stenturi, ceea ce implică recuperare rapidă și spitalizare redusă în comparație cu operația de bypass.

Uneori poate fi necesară implantarea mai multor stenturi, dacă există mai multe leziuni și în anumite situații poate fi necesară folosirea unor stenturi speciale.

Există mai multe tipuri de stenturi?

Există multe tipuri de stenturi coronariene cu dimensiuni diferite adaptate pentru fiecare tip de leziune. În prezent se folosesc aproape exclusiv stenturi farmacologic active (DES – Drug Eluting Stents). Aceste stenturi sunt acoperite cu substanțe care se eliberează în timp, prevenind reîngustarea în interiorul stentului.

În ultimii ani au apărut stenturi non-metalice (BVS – BioVascular Scaffolds), realizate din polimeri care se dizolvă progresiv în timp. Și aceste stenturi sunt impregnate cu medicmente care previn reîngustarea. După o perioadă de 2-3 ani stentul se absoarbe complet și artera își reia funcția normală, fiind similară unei artere normale.

Efecte secundare și complicații

Fiind o procedură minim invazivă, angioplastia coronariană este o procedură lipsită de complicații în marea majoritate a cazurilor. Riscul de apariție a complicațiilor după angioplastia coronariană depind de factori precum: vârsta pacientului, starea generală de sănătate, prezența unui infarct miocardic în antecedente.

Efectele secundare sunt efecte nedorite temporare – în primele ore după angioplastie poate apărea ușor disconfort sau durere toracică; de asemenea, poate apărea durere la locul pe unde s-a introdus cateterul.

Posibile complicații ale angioplastiei:

• Sângerare la locul de puncție – foarte rar, aceasta complicație poate fi severă și poate necesita o intervenție chirurgicală pentru repararea arterei. Sângerarea la locul de puncție poate fi evitată prin folosirea unui dispozitiv de închidere vasculară.
• Reacție alergică la substanța injectată în timpul procedurii – medicul va trata rapid această complicație
• Afectarea funcției renale datorită substanței de contrast – complicație rară
• Accident vascular cerebral sau infarct miocardic – foarte rar
• Ruptura arterei coronare în timpul procedurii – extrem de rar
• Extrem de rar angioplastia poate fi fatală. Riscul este crescut la pacienții care au și alte boli, precum boala de rinichi sau boala pulmonară asociată

Complicații pe termen lung

Una dintre complicațiile angioplastiei coronariene este reapariția în timp a îngustărilor în interiorul stenturilor, numită restenoza intrastent. Această complicație este din ce în ce mai rară cu stenturile de generație nouă. Când apare restenoza intrastent se poate repeta procedura de angioplastie, fie prin folosirea unor balonase acoperite cu substanțe speciale, fie prin implantarea unui nou stent.

Pot face efort după angioplastie?

După angioplastie pacienții își pot relua complet toate activitățile în scurt timp. Este foarte important ca pe termen lung pacienții să aibă o activitate fizică constantă.

În primele zile după angioplastie trebuie făcute doar activități ușoare, precum mersul pe jos, apoi treptat se poate crește nivelul de efort de la o zi la alta. Mersul pe jos este cea mai recomandată activitate fizică, cu creșterea distanței de mers în fiecare zi. După câteva săptămâni se pot face activități precum mersul pe bicicletă sau alegare ușoară.

După angioplastie nu va mai apărea angina la efort și pacienții tratați astfel vor putea face activități fizice care până atunci erau limitate de boala coronariană.

În cazul apariției durerii în piept sau a lipsei de aer în timpul efortului trebuie alertat medicul cardiolog.

Cum pot scădea riscul de a mai avea probleme cardiace după angioplastie?

Angioplastia coronariană deschide arterele coronare și permite fluxul de sânge la mușchiul cardiac, dar nu poate opri formarea de noi plăci de aterom în viitor.

După angioplastia coronariană există o multitudine de lucruri care trebuie făcute pentru a preveni acest lucru, precum adoptarea unui stil de viață sănătos (oprirea fumatului, activitate fizică regulată, alimentație sănătoasă, menținerea unei greutăți în limite normale) și tratamentul problemelor de sănătate asociate (tratamentul hipertensiunii arteriale, reducerea nivelului de colesterol din sânge, tratamentul diabetului).